Gospodărirea pădurilor în siturile Natura 2000 din România – probleme prezente şi perspective

Rezumat

Forest management in the Natura 2000 ecological network in Romania – present problems and perspectives

As prerequisite for becoming EU Member, Romania was assigned to submit proposals for its protected natural sites as part of Natura 2000 ecological network.
Serving as a novelty into the woodland management, the forest administration must ensure favourable conservation status for habitats and species.
Under these circumstances, the present paper emphasizes the role and features of Natura 2000 sites, along with the main European documents related to the management measures required to perform in forests of community concern.
It is the case of the document Natura 2000 and forests “Challenges and opportunities”. Interpretation guide issued by the Environment General Directorate in association with European Committee. Coming as an integral part and, especially, like an endorsement for the Ministerial Conference on the Protection of Forests in Europe (MCPFE) from Helsinki (1993) and Lisbon (1998), the above guide has been adopted for underlying the forest management basics on Natura 2000 sites.
Finally, the paper presents the main recommendations of the two debates organized by the scientific community in silviculture in April and May 2011 on the measures needed for a better management of forests in the Natura 2000 sites.

1. Introducere. Ce este Natura 2000 şi obligaţiile României

Natura 2000 reprezintă instrumentul principal pentru conservarea patrimoniului natural pe teritoriul Uniunii Europene şi este o reţea ecologică de arii naturale de interes comunitar formată din:

  • arii speciale de conservare (SCI) - constituite conform Directivei Habitate (Directiva Consiliului nr. 92/43 din 1992 privind conservarea habitatelor naturale, a faunei şi florei sălbatice);
  • arii de protecţie specială avifaunistică (SPA) – constituite conform Directivei Păsări (Directiva Consiliului 79/409 din 1979 referitoare la conservarea păsărilor sălbatice). Textul directivei poate fi găsit în toate limbile ţărilor membre ale Uniunii Europene pe pagina: http:www.europa.eu.int/comm/environment/nature/legis.htm.

Reţeaua are ca obiectiv menţinerea într-o stare de conservare favorabilă (Favourable Conservation Status – FCS) a speciilor şi habitatelor enumerate în cele două directive UE, denumite specii şi habitate de interes comunitar. Conceptul de „statut de conservare favorabil” este definit în articolul 1 al Directivei Habitate în funcţie de dinamica populaţiilor de specii, tendinţe în răspândirea speciilor şi habitatelor şi de restul zonei de habitate.

Implementarea Reţelei Natura 2000 în România a fost o condiţie a integrării ţării noastre în UE.

După integrarea României, adoptarea de Comisia Europeană a primei serii de arii speciale de conservare (SCI) propuse la nivelul UE s-a realizat în data de 12.12. 2008; lista acestora a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi pot fi vizualizate la adresa web: http://eur-lex.europa.eu/JOHtml.do?uri=OJ:L:2009:043:SOM:RO:HTML

Avînd în vedere că, în primul val (anul 2007), nu s-au desemnat la nivelul ţării minim 20% (până la 60%) din suprafeţele arealelor speciilor şi habitatelor de importanţă comunitară, România a primit un nou termen să continue desemnările de noi suprafeţe situri Natura 2000.

Finalizarea acestei obligaţii s-a realizat prin publicarea HG nr.971/2011 pentru modificarea HG nr. 1284/2007 privind ariile de protecţie specială avifaunistică, respectiv a O.M. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru siturile de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.

Majoritatea suprafeţelor din siturile Natura 2000 sunt ocupate de habitate forestiere şi există tocmai datorită modului în care au fost gospodărite pădurile până în prezent. Înseamnă că majoritatea acestor activităţi vor continua şi în viitor pentru menţinerea speciei/habitatului.

De menţionat că primele situri Natura 2000 la nivel naţional au fost propuse de Regia Naţională a Pădurilor-ROMSILVA prin desemnarea parcurilor naţionale/naturale.

La nivelul anului 2011 s-a ajuns, conform limitelor siturilor Natura 2000 (SCI-urilor si SPA-urilor), aşa cum au fost raportate la Comisie, la următoarele procente de suprafeţe la nivelul ţării:

  • SCI fără zona marină: 39.952,52 km2 (16,76%);
  • SPA fără zona marină: 35.542,35 km2 (14,91%).

Prin comparaţie, siturile Natura 2000 propuse de ţările membre ale UE totalizau 18% din suprafaţa uniunii în momentul aderării României la aceasta.

Articolul 4 al Directivei Habitate afirmă în mod clar că, de îndată ce o arie este constituită ca sit de importanţă comunitară, aceasta trebuie tratată în conformitate cu prevederile Articolului 6 al aceleiaşi Directive. Înainte de orice se vor lua măsuri ca practicile de utilizare a terenului să nu provoace degradarea valorilor de conservare ale sitului.

Articolul 6 al Directivei Habitate stipulează că planurile sau proiectele care nu au legătură directă sau nu sunt necesare în gospodărirea siturilor Natura 2000, dar care ar putea avea un efect semnificativ asupra lor, fie individual, fie în combinaţie cu alte planuri şi proiecte, trebuie supuse unei evaluări corespunzătoare a efectelor asupra siturilor. De exemplu, activităţi de gospodărire a pădurii cum ar fi exploatarea, construirea de drumuri sau asanarea terenurilor cu exces de umiditate, intră sub incidenţa acestei prevederi, ceea ce înseamnă că vor fi incluse ca parte a planului de management sau se va decide asupra lor de la caz la caz.

Articolul 6 al Directivei Habitate cere, de asemenea, măsuri de conservare specifice de natură statutară, administrativă sau contractuală, pentru precizarea gospodăririi acestor situri (EC, 2000).

2. Documente europene legate de măsurile de gospodărire necesare în pădurile de interes comunitar

Comisia europeană, prin Directoratul General pentru Mediu, a elaborat un document cu scopul de a clarifica rolul pădurii şi al silviculturii în reţeaua ecologică Natura 2000 şi a uşura preluarea siturilor Natura 2000 de către operatorii forestieri. Acest document este Ghidul de interpretare - Natura 2000 şi pădurile ‘Provocări şi oportunităţi’ şi prezintă o imagine de ansamblu a conceptului Natura 2000, cadrul legal al conservării biodiversităţii şi cerinţele specifice ale Directivei Habitate, ca şi importanţa pădurilor europene în contextul conservării globale. Ghidul poate fi accesat la adresa: http://ec.europa.eu/environment/nature/info/pubs/docs/nat2000/n2kforest_en.pdf

Documentul oferă, de asemenea, linii directoare şi indicaţii pentru gospodărirea siturilor Natura 2000. Acestea se bazează pe interpretările existente ale aquisului european în conservarea naturii, pe iniţiativele de promovare a gospodăririi durabile şi multi-funcţionale a pădurilor (SFM — Conferinţa ministerială pentru Protecţia Pădurilor în Europa) şi pe literatura de specialitate.

Se urmăreşte ca factorii interesaţi să găsească un compromis între obiectivele conservării naturii şi cele ale producţiei economice. Reţeaua Natura 2000 nu are intenţia de a bloca activităţile economice în siturile constituite, ci solicită ca managementul fiecărui sit să fie adaptat situaţiei locale, ţinându-se seama atât de necesităţile conservării naturii, cât şi de producţia economică (EC, 2003).

Textul recomandă ca identificarea obiectivelor şi măsurilor corespunzătoare de management al sitului să se realizeze prin consultarea factorilor interesaţi, iar rezultatul acestor consultări să fie expus în planuri de management transparente şi elaborate pe termen lung.

Aşadar, Natura 2000 îşi propune să permită acele activităţi economice corespunzătoare pentru menţinerea sau îmbunătăţirea statutului de conservare al anumitor situri.

Principiul general conform căruia conservarea florei şi faunei sunt prioritare în gospodărirea resurselor naturii constituie baza gospodăririi siturilor Natura 2000. Câtă vreme statutul favorabil de conservare poate fi menţinut sau refăcut în paralel cu gospodărirea economică a pădurilor, presupusă pentru cele mai multe situri, activităţile economice continuă fără modificări substanţiale.

Natura 2000 oferă posibilitatea dezvoltării rurale şi reorientarea gospodăririi pădurii, mai ales prin posibilităţile de a compensa restricţiile impuse drepturilor de proprietate. Aceste probleme trebuie rezolvate de Statele Membre, cu posibilitatea de a primi ajutor prin co-finanţare de la bugetul Comunităţii.

Rezoluţia Consiliului din 15 Decembrie 1998 privind strategia forestieră pentru Uniunea Europeană 1 recunoaşte necesitatea de a conserva ariile reprezentative pentru toate tipurile de ecosisteme forestiere şi a celor care prezintă un interes ecologic deosebit.

Aşadar, din directive derivă numai un număr restrâns de cerinţe pentru managementul general al pădurii şi nu este posibil să se ofere indicaţii specifice cum ar fi restricţii impuse la nivelul recoltării, dimensiunea defrişărilor, programul intervenţiilor etc., deoarece acestea depind de măsurile de management care trebuie negociate la nivel local între autorităţile de resort şi operatorii/proprietarii forestieri.

Aceste direcţii şi orientări generale se aplică atât habitatelor, cât şi speciilor, şi există situaţii în care, pentru obţinerea rezultatelor dorite, este necesară îmbinarea măsurilor pentru habitat cu cele pentru specii. Un asemenea exemplu îl constituie conservarea cocoşului de munte (Tetrao urogallus), una din speciile incluse în Anexa I a Directivei Păsări. Dacă pasărea menţionată trăieşte într-un sit Natura 2000, gospodărirea acestuia va trebui să demonstreze că măsurile silviculturale sunt adaptate menţinerii sau îmbunătăţirii valorii de conservare a sitului pentru această pasăre. Deoarece cocoşul de munte are nevoie de un mozaic de structuri diverse în habitatul său, este una dintre numeroasele specii animale ale cărei populaţii pot beneficia de o gospodărire a pădurii planificată cu atenţie şi în mod corespunzător, fără necesitatea întreruperii exploatării economice. Până în prezent, puţinele populaţii locale de cocoş de munte sunt în declin (Franţa) pentru că gospodărirea nu se concentrează suficient asupra obiectivelor de conservare a naturii (EC, 2003).

Un alt exemplu de gospodărire a pădurii orientată spre conservare este dat de partea franceză a Munţilor Jura, unde suprafeţe mari forestiere sunt exploatate în aşa fel (prin tratamentul tăierilor grădinărite) încât se păstrează o structură variată constituită din poiene mici, arbori tineri, arbori înalţi etc., care reprezintă un habitat bun pentru cocoşul de munte. Un proiect LIFE din acelaşi masiv muntos (LIFE /99/ENV/00477) a elaborat linii directoare pentru utilizarea pădurii, care au fost acceptate de reprezentanţii serviciului forestier de stat (Office National des Forêts) şi de proprietarii particulari de păduri. Aproximativ 20.000 ha din suprafaţa proiectului sunt acum gospodărite conform acestor linii directoare (EC, 2003).

O abordare de tipul gospodăririi multi-funcţionale eficiente există şi în pădurea de fag Hainich din Thuringia, Germania. O mare parte din această pădure a fost administrată în mod tradiţional, prin Plenterwaldwirtschaft (codru grădinărit), ceea ce a generat o mare diversitate a structurii. Când Hainich a fost constituit ca arie Natura 2000 şi s-a elaborat planul său de management, acest sistem de tăieri selective şi continue a fost menţinut şi încurajat (BM VEL, 2002).

3. Liniile directoare U.E. ale gospodăririi pădurilor în siturile Natura 2000

Ghidul de interpretare - Natura 2000 şi pădurile ‘Provocări şi oportunităţi’ propune ca anumite elemente semnificative pentru protecţia naturii, extrase din rezoluţiile Conferinţelor Ministeriale pentru Protecţia Pădurilor din Europa (MCPFE - Anexa II) de la Helsinki (1993) şi Lisabona (1998), să fie adoptate ca bază pentru liniile directoare ale gospodăririi pădurilor în siturile Natura 2000.

Nivelul de acceptare de către factorii interesaţi este ridicat, deoarece pentru elaborarea acestor rezoluţii s-a folosit o abordare participativă, care a implicat atât autorităţile naţionale, cât şi societatea civilă. Toate deciziile şi liniile directoare au fost pregătite de grupuri de lucru alcătuite din experţi recunoscuţi în silvicultură şi au avut ca punct de pornire experienţa naţională, regională şi locală în gospodărirea pădurilor oferită de autorităţile forestiere, oamenii de ştiinţă, asociaţiile de proprietari de păduri şi ONG-urile preocupate de problema mediului din întreaga Europă.

Consiliul Europei a confirmat rezultatele discuţiilor pan-europene pe tema pădurilor ca fiind unul dintre cele mai importante elemente în strategia forestieră a UE.

Există şase criterii pan-europene ce oferă baza de monitorizare a gospodăririi durabile a pădurilor, între care se menţionează acele criterii (C) legate direct de conservarea naturii (MCPFE, 2000):

i. C2: Menţinerea sănătăţii şi vitalităţii ecosistemelor de pădure

„Practicile de gospodărire a pădurilor trebuie să utilizeze cât mai bine structurile şi procesele naturale şi să folosească măsuri biologice preventive ori de câte ori este posibil şi cât de mult permite economia pentru a întări sănătatea şi vitalitatea pădurilor. Existenţa unei diversităţi genetice, specifice şi structurale, adecvate, întăreşte stabilitatea, vitalitatea şi rezistenţa pădurilor la factori de mediu adverşi şi duce la întărirea mecanismelor naturale de reglare”.

„Se vor utiliza practici de gospodărire a pădurilor corespunzătoare ca reîmpădurirea şi împădurirea cu specii şi provenienţe de arbori adaptate sitului precum şi tratamente, tehnici de recoltare şi transport, care să reducă la minim degradarea arborilor şi/sau a solului. Scurgerile de ulei în cursul operaţiunilor forestiere sau depozitarea neregulamentară a deşeurilor trebuie strict interzise”.

„Utilizarea pesticidelor şi a erbicidelor trebuie redusă la minimum, prin studierea alternativelor silvice potrivite şi a altor măsuri biologice”.

ii. C3: Menţinerea şi încurajarea funcţiilor productive ale pădurii (lemnoase şi nelemnoase)

„Operaţiunile de regenerare, îngrijire şi recoltare trebuie executate la timp şi în aşa fel încât să nu scadă capacitatea productivă a sitului, de exemplu prin evitarea degradării arboretului şi arborilor rămaşi, ca şi a solului, şi prin utilizarea sistemelor corespunzătoare”.

„Recoltarea produselor, atât lemnoase cât şi nelemnoase, nu trebuie să depăşească un nivel durabil pe termen lung, iar produsele recoltate trebuie utilizate în mod optim, urmărindu-se rata de reciclare a nutrienţilor”.

„Se va proiecta, realiza şi menţine o infrastructură adecvată (drumuri, căi de scos-apropiat sau poduri) pentru a asigura circulaţia eficientă a bunurilor şi serviciilor şi, în acelaşi timp, a asigura reducerea la minimum a impactului negativ asupra mediului.”

iii. C4: Menţinerea, conservarea şi extinderea diversităţii biologice în ecosistemele de pădure

„Planificarea gospodăririi pădurilor trebuie să urmărească menţinerea, conservarea şi sporirea biodiversităţii ecosistemice, specifice şi genetice, precum şi menţinerea diversităţii peisajului”.

„Amenajamentele silvice, inventarierea terestră şi cartarea resurselor pădurii trebuie să includă biotopurile forestiere importante din punct de vedere ecologic şi să ţină seama de ecosistemele forestiere protejate, rare, sensibile sau reprezentative, ca suprafeţele ripariene şi zonele umede, ariile ce conţin specii endemice şi habitate ale speciilor ameninţate, ca şi resursele genetice in situ periclitate sau protejate”.

„Se va prefera regenerarea naturală, cu condiţia existenţei unor condiţii adecvate, care să asigure cantitatea şi calitatea resurselor pădurii, iar speciile autohtone existente să aibă calitatea necesară sitului”.

„Pentru împăduriri şi reîmpăduriri vor fi preferate specii autohtone şi provenienţe locale bine adaptate la condiţiile sitului. Pentru a suplimenta provenienţele locale se vor introduce specii, soiuri şi varietăţi numai după ce s-a făcut evaluarea impactului lor asupra ecosistemului, asupra integrităţii genetice a speciilor indigene şi a provenienţelor locale şi s-a constatat că impactul negativ poate fi evitat sau diminuat”.

„Practicile de management forestier trebuie să promoveze, acolo unde este cazul, diversitatea structurilor, atât orizontale cât şi verticale ca, de exemplu, arboretul de vârste inegale (relative plurien) şi diversitatea speciilor (arboret amestecat). Unde este posibil, aceste practici vor urmări menţinerea şi refacerea diversităţii peisajului”.

„Infrastructura trebuie proiectată şi construită aşa încât afectarea ecosistemelor să fie minimă, mai ales în cazul ecosistemelor şi rezervelor genetice rare, sensibile sau reprezentative, şi acordându-se atenţie speciilor ameninţate sau altor specii cheie - în mod special, modelelor lor de migrare”.

„Arborii uscaţi, căzuţi sau în picioare, arborii scorburoşi, pâlcuri de arbori bătrâni şi specii deosebit de rare de arbori trebuie păstrate în cantitatea şi distribuţia necesare protejării biodiversităţii, luându-se în calcul efectul posibil asupra sănătăţii şi stabilităţii pădurii şi ecosistemelor înconjurătoare”.

„Biotopurile-cheie ale pădurii ca, de exemplu, surse de apă, zone umede, aflorismente şi ravine, trebuie protejate şi, dacă este cazul, refăcute, în cazul în care au fost degradate de practicile forestiere”.

4. Recomandări U.E. pentru o silvicultură orientată spre biodiversitate, în ariile protejate şi în afara lor

Ghidul de interpretare - Natura 2000 şi pădurile ‘Provocări şi oportunităţi’ face o serie de recomandări pentru practicile uzuale de management în siturile Natura 2000 şi nu numai (EC, 2003).

Administratorii pădurilor şi amenajiştii pot urmări recomandările de mai jos pentru păstrarea biodiversităţii la nivelul unităţii administrate, ţinând cont de condiţiile locale:

  • conservarea arborilor izolaţi, maturi, uscaţi sau în descompunere, care constituie un habitat potrivit pentru ciocănitori, păsări de pradă, insecte şi numeroase plante inferioare (ciuperci, ferigi, briofite etc.);
  • conservarea arborilor cu scorburi, care pot fi utilizate ca locuri de cuibărit de către păsări şi pentru înmulţirea mamiferelor mici;
  • conservarea arborilor mari şi a zonei imediat înconjurătoare, dacă se dovedeşte că sunt ocupaţi cu regularitate de răpitoare în timpul cuibăritului;
  • menţinerea bălţilor, pâraielor, izvoarelor şi a altor luciuri mici de apă, mlaştini, smârcuri, într-un stadiu care să le permită să îşi exercite rolul în ciclul de reproducere al peştilor, amfibienilor, insectelor etc., prin evitarea fluctuaţiilor excesive ale nivelului apei, degradării digurilor naturale şi poluării apei;
  • zonarea adecvată, atât pentru operaţiunile forestiere, cât şi pentru activităţile de turism/recreative, a marilor suprafeţe forestiere, în funcţie de diferitele niveluri de intervenţie, şi crearea unor zone tampon în jurul ariilor protejate;
  • după dezastre naturale, cum ar fi furtuni puternice sau incendii pe suprafeţe mari, deciziile manageriale să permită desfăşurarea proceselor de succesiune naturală în zonele de interes, ca posibilităţi de lărgire a biodiversităţii;
  • adaptarea periodizării operaţiunilor silviculturale şi a tratamentelor astfel încât să se evite interferenţa cu sezonul de reproducere al speciilor animale sensibile, în special cuibăritul de primăvară şi perioadele de împerechere ale păsărilor de pădure;
  • păstrarea unor distanţe adecvate pentru a nu perturba speciile rare sau periclitate, a căror prezenţă a fost confirmată;
  • rotaţia ciclică a zonelor cu grade diferite de intervenţie în timp şi spaţiu;
  • în cazul în care nu se contravine legislaţiei şi reglementărilor forestiere în vigoare, este bine să se aibă în vedere şi posibilitatea de a nu acoperi în cursul reîmpăduririlor tot spaţiul disponibil, aşa încât să se păstreze mici zone naturale asociate cu pădurea ca, de exemplu, petice de iarbă, suprafeţe înierbate pe zone calcaroase cu specii rare sau periclitate de faună şi floră, turbării, mlaştini, zone aluviale şi zone cu alunecări de teren. Toate acestea pot îmbogăţi enorm oferta generală a biodiversităţii unei zone datorită frecvenţei crescute de tranziţii („ecotonuri”) între diferitele tipuri de vegetaţie;
  • din acelaşi motiv, decizia de a nu regenera anumite suprafeţe în plantaţii noi făcute în scopuri economice poate genera o varietate suplimentară şi recolonizare spontană dispersată cu specii pioniere, ceea ce va duce la o sporire în timp a biodiversităţii, dacă se asigură nişe corespunzătoare pentru o varietate mare de specii; mai mult, valoarea suplimentară a regenerării complete este, de obicei, scăzută, deoarece operaţiunile de reîmpădurire sunt foarte costisitoare;
  • asigurarea monitorizării regulate a bogăţiei speciilor naturale, pentru a putea evalua efectul anumitor măsuri luate şi a fi siguri de prezenţa elementelor de floră şi faună rare sau periclitate.

Ghidul consideră că acest tip de măsuri şi absenţa anumitor tipuri de intervenţii pot fi introduse mai uşor în gospodărirea pădurilor din domeniul public, dat fiind că voinţa politică merge în sensul acesta. În cazul pădurilor private este posibil să se recurgă la subvenţii, acorduri contractuale, scutiri de taxe, asistenţă tehnică etc., pentru a compensa lipsa venitului prevăzut, serviciul adus societăţii în ansamblu şi, dacă este cazul, deprecierea capitalului.

5. Recomandări recente ale forurilor ştiinţifice româneşti în legătură cu siturile Natura 2000

Academia Română, prin Secţia de ştiinţe agricole şi silvice şi Centrul de Studii şi Cercetări de Biodiversitate Agrosilvică (CSCB), împreună cu Secţia de silvicultură a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu–Şişeşti”, au organizat recent simpozionul „Biodiversitatea pădurilor din România” (20 mai 2011).

Din propunerile formulate la simpozion menţionăm următoarele (Giurgiu, 2011a):

  • Adaptarea normelor tehnice silvice la cerinţele majore ale conservării şi ameliorării biodiversităţii pădurilor, inclusiv pentru conservarea lemnului mort.
  • Adaptarea amenajării pădurilor la cerinţele referitoare la conservarea biodiversităţii.
  • Revizuirea criteriilor referitoare la zonarea funcţională a pădurilor, luând în considerare prevederile Legii ariilor naturale protejate.
  • Îmbunătăţirea substanţială a managementului biodiversităţii pădurilor României.

În plus, din dezbaterea referitoare la normele tehnice silvice, organizată de Secţia de silvicultură a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu–Şişeşti” (aprilie 2011), au rezultat câteva recomandări importante referitoare la gospodărirea pădurilor din România, incluzând siturile Natura 2000 (Giurgiu, 2011b):

  • Reconsiderarea tăierilor de igienă, luând în considerare necesitatea conservării şi ameliorării biodiversităţii. În noile norme tehnice vor fi necesare restricţii adecvate pentru a nu mai transforma această lucrare în mijloc „eficient” pentru „tăieri pe alese”, mijloc de brăcuire a pădurilor, ca şi în cazul „produselor accidentale” frecvent scăpate de sub control.
  • Introducerea tratamentului codrului neregulat, cu caracter experimental, tratament nou adoptat deja în unele ţări ale Uniunii Europene (Slovenia, Germania, Franţa ş.a.).
  • Extinderea aplicării tratamentului codrului grădinărit şi a tăierilor de transformare spre grădinărit oriunde este indicat, oportun şi posibil, aceasta fiind soluţia cea mai potrivită pentru conservarea biodiversităţii pădurilor şi protecţiei factorilor de mediu.
  • Precizări şi dezvoltări suplimentare se impun şi în domeniul lucrărilor speciale de conservare, întrucât s-a exagerat în privinţa procentelor de recoltare, majorând astfel artificial potenţialul economic al pădurilor ţării, fără a exista condiţii reale pentru valorificarea acestui „potenţial”.

6. În loc de concluzii

Nici nu s-a încheiat campania de desemnare a noilor situri Natura 2000 şi avem ca noi sarcini pentru respectarea obligaţiilor şi solicitărilor UE privind monitorizarea stării de conservare a speciilor şi habitatelor în vederea raportării către Comisia Europeană în baza Directivei Habitate (Directiva Consiliului 92/43/EEC privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică, transpusă în legislaţia românească prin O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare).

Articolul 17.1 din Directiva Habitate prevede ca statele membre să întocmească, o dată la 6 ani, un „raport asupra aplicării dispoziţiilor luate în cadrul acestei Directive”. Acest raport cuprinde, în particular, informaţii privind măsurile de conservare prevăzute în Articolul 6 (1), cât şi evaluările impactului acestor măsuri asupra stării de conservare a tipurilor de habitate din Anexa I şi a speciilor din Anexa II, respectiv principalele rezultate ale supravegherii prevăzute în Articolul 11.

Prima sarcină de raportare a României pentru specii va fi în anul 2013, dar evaluările impactului măsurilor de gospodărire asupra stării de conservare a tipurilor de habitate şi a speciilor de interes comunitar s-au început deja, iar primele constatări nu sunt îmbucurătoare. În rapoartele de mediu se semnalează că se afectează semnificativ biodiversitatea prin aplicarea amenajamentelor silvice, care nu respectă strict prevederile normelor tehnice privind aplicarea tratamentelor în situri Natura 2000. Astfel, se distrug structurile naturale, pluriene sau relativ pluriene, ale arboretelor , dispar habitate de interes comunitar – tipuri fundamentale de pădure -, se reduc sub proporţia normală ultimele clase de vârstă.

Avizul de mediu pentru amenajamentele silvice din siturile Natura 2000 poate oferi soluţia pentru asigurarea stării favorabile de conservare a speciilor şi habitatelor de interes comunitar prin procedura transparentă şi cu participarea nemijlocită a factorilor interesaţi (biologi, ecologi etc.).

Bibliografie

  1. BM VEL, 2002: Report on the implementation of the strategy on forestry and biodiversity. Federal Ministry of Consumer Protection, Food and Agriculture, Bonn, Germany.
  2. EC, 2000: Managing Natura 2000 sites —The provisions of Article 6 of the Habitats Directive 92/43 EEC. European Commission, Environment DG, Office for Official Publications of the European Communities, Luxembourg.
  3. EC, 2003. Natura 2000 and forests‘Challenges and opportunities’. Interpretation guide. European Commission, Environment DG, Office for Official Publications of the European Communities, Luxembourg.
  4. MCPFE, 2000. General declarations and resolutions adopted at the Ministerial Conferences on the Protection of Forests in Europe. Strasbourg 1990 — Helsinki 1993 — Lisbon 1998. Ministerial Conference on the Protection of Forests in Europe. Liaison Unit Vienna. 88 p.
  5. Giurgiu, V., 2011a: Simpozinul Biodiversitatea pădurilor din România , dedicat Zilei Internaţional ea Biodiversităţii . În: Revista pădurilor, nr. 3-4, pp. 104-106.
  6. Giurgiu, V., 2011b: Normele tehnice silvice în atenţia comunităţii academice din România. În: Revista pădurilor, nr. 3-4, pp. 107-112.

Despre autor

Dr.ing. Peter ABRAN

Agenţia de Protecţie a Mediului Târgu-Mureş

Târgu Mureş, str. Podeni, nr. 10

Tel.: 0265-314984; 0746-248793

E-mail: arii.protejate@apmms.anpm.ro

Note

1 http://www.europa.eu.int/comm/agriculture/fore/index_en.htm

Acest articol face parte din:

Modificări:

  • 2012-01-01
Licenţa Creative CommonsAceastă operă creată de Revista pădurilor este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 Ne-adaptată Creative Commons.